ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1
Urmare la:
Rezumat (după versiunea franceză).
ORLANDO NEBUNUL - PREFAŢĂ
Jorge Luis BORGES - ARIOSTO ŞI ARABII
Rezumat (după versiunea franceză).
Angelica, care fugise din cortul Ducelui de Bavaria, l-a întîlnit pe Rinaldo,
căutîndu-şi calul. Ea a fugit din toate puterile de-acest amant pe care-l urăşte şi-l
găseşte pe malul rîului pe păgînul Ferrau. Rinaldo, pentru a şti cui va aparţine Angelica,
vine să se bată cu Sarazinul; dar cei doi rivali au observat dispariţia fetei şi au încetat lupta. –
În timp ce Ferrau încearcă să-şi ridice coiful căzut în rîu, Angelica îl întîlneşte
întîmplător pe Sacripante, care, cu această ocazie, vrea să profite de calul lui Rinaldo. Acest
fapt se întîmplă cu pericol.
REZUMATUL - după Nicola ZINGARELLI - versiunea HOEPLI, 1959.
Se face pentru primele 8 strofe, apoi din 10 în 10 strofe - pe o pagină tipărită încap maxim 10 strofe, iar paginaţia corespunde ediţiei amintite.
P.1, strofele 1-8
Se cîntă iubiri, fapte de arme, oameni – persoane care au luat parte la războiul lui AGRAMANTE împotriva lui CAROL cel MARE şi la care ia parte şi ORLANDO, devenit nebun furios din dragoste. Se dedică opera lui IPPOLITO DI ERCOLE I; unul dintre acei mulţi eroi, vrednici strămoşi ai ESTENSI-lor (familia d’ESTE), celebrul RUGGIERO. – ORLANDO nu-i ajută Regelui său, ci o urmează pe ANGELICA, dornică să-l regăsească pe RINALDO, şi s-a întîmplat în Provenţa, pe vremea cînd se pregătea o bătălie; ea se sustrage rivalilor şi este dată de Rege în păstrarea şi paza bătrînului Duce NAMO.
0
Urmîndu-şi
roibul de luptă, Rinaldo vede
Pe-Angelica şi codălbiţa prigonită
pricepe;
Sfidînd
pe Ferrau nu îi îngăduie
Cît iubirea între
ei pumnul aprinde:
În acest timp, Sacripante pe ea o crede,
Cel care alesul
îndemn i l-a luat,
Dar îi împiedică un bun atît de
rîvnit,
Bradamante…
ca ştafetă
Rinaldo şi-o face.Femei,
cavaleri, braţe, dragostea,
Politeţea,
întreprinderea
indrăzneaţă le cînt,
Cele ce-au fost în momentul în
care maurii au trecut
Marea din Africa şi în Franţa
multe
stricăciuni s-au făcut,
În urma furiei tinereşti şi a
urii
Lui Agramante, regele lor, care s-a
lăudat
Să razbune moartea lui Troian
Asupra regelui
Carol, Împărat Roman.
2
Voi povesti, în
parte, la fel,
despre Orlando (Roland),
Cum nu s-a povestit niciodată,
nici
în proză, nici în versuri,
Despre dragostea
ce l-a făcut furios
şi nebun,
De altfel un om înţelept, aşa cum
a fost mult în stimă.
Vă voi mai spune despre-acel ce
m-a
făcut –
Cu puţina îngeniozitate pe care o
am,
Dar care mi-e destulă şi la scris –
să vă acord
Şi să pot temina tot ce v-am
promis.
3
Poate tu, te
rog, rasă generoasă a
lui Hercule,
Ornament şi splendoarea epocii
noastre,
Îppolito, să accepţi ceea ce este
Şi ceea ce poate
da umilul tău
slujitor.
Ce-ţi datorez, pot da, în parte,
în cuvinte,
În parte, în scris, în muncă şi
cerneală.
Tu nu poţi să-mi impuţi nimic,
nimic,
Pentru că, ceea ce pot da, vă dau
totul.
4
Veţi auzi despre
cei mai demni eroi
Pe care îi voi numi, cu laudă, cu
prisosinţă:
Îl amintesc pe Ruggiero, al
Vostru
Şi-al strămoşilor Voştri iluştri
viţă veche.
De mare valoare şi clar în
gesturi,
Vă voi asculta, cu toată urchea,
Înalte gînduri
dacă veţi coborî un
pic,
La ale mele versuri, pe care le aveţi aici.
5
Orlando, mult
timp înamorat
De prea-frumoasa Angelica – cu ea
În India, în
Media, în Tartaria
umblat –
Dăruită cu infinite şi
nemuritoare daruri –
S-a întors cu ea în Ponente,
Unde, sub munţii
înalţi Pirinei,
Cu oameni din Franţa şi Germania,
Regele Carol era
în campanie.
6
Să se pocăiască
regii Marsilio şi
Agramante,
Să se bată încă cu un curaj nebun
şi onoare,
Au condus mulţimi, o, unul în
Africa,
Cu oameni în stare să poarte
spada şi lancea
Şi altul, care a împins Spania
înainte
La distrugerea frumosului regat
al Franţei.
Astfel veni Orlando cu gînd
viteaz,
Dar ajunse să se căiască, pentru
ea,
acolo.
7
Că n-a mai fost
apoi soţia lui! –
Aici judecata omului greşeşte
ades! –
Cu experienţe, de la Apus la
Răsărit,
A început un război atît de lung.
Eliminaţi fiind
toţi prietenii lui,
Neputînd scoate spada în ţara
lui! –
Înţeleptul Împărat, vrînd să
stingă
Un imens incendiu, mai rău lţa
aprins.
8
Cu cîteva zile
înainte, s-a aprins cearta
Dintre Contele
Orlando şi vărul său
Rinaldo,
Ambii avînd pentru rara frumuseţe
În suflet
dorinţi amoroase aprinse.
Carol, care îi
avea pe amîndoi
dragi,
Ca să ajute unui echilibru mai
ferm,
Pe fata aceasta, cauza
conflictului,
Îndepărtînd-o, a dat-o pe mîna
Ducelui Bavariei.
Ludovico ARIOSTO
ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1
Rezumat
0
Căutîndu-şi
roibul dus, Rinaldo vede
Pe
Angelica, dalba
codălbiţă;
Iar ea pricepe, pe Ferrau
repede
Pe
cît iubirea pumnul nu-i aţîţă:
Şi-n
timp ce Sacripante tot mai crede
Să
prindă – îndemnat - aşa domniţă,
La
bun rîvnit l-împiedecă, tenace,
Ea,
Bradamante – Rino sol şi-o face.
1
Cînt dame, arme,
cavaleri,
iubiri -
Cînt
curtoazia, acţiunea pură,
Cînd trec Maurii Marea cu oştiri
Din Africa şi-i
Franţa iad,
tortură;
Cu
Regele-Agramante-n pustiiri,
Din tinerească patimă şi ură,
Vrînd să răzbune
moartea lui
Traian,
Contra
lui Carol, Împărat Roman.
2
Vă zic de-Orlando şi momentu-i bun,
În proză e
nescris, nici pus în
rimă,
Şi
pătimaş de-amor, ajuns nebun,
Din înţelept şi primul om în
stimă;
La
fel şi despre toate cîte spun,
Cu puţin spirit ce de mult
m-animă,
Dar
care-i îndestul şi-mi e la scris,
S-ajung să termin
cîte am promis.
3
Şi-l rog pe-al lui Hercule neam
cu minte,
Splendoare
şi-ornament în veacul nostru,
Pe Ippolit, s-accepte, drept
părinte,
Ce-i poate da umilul serv al Vostru:
Vă datorez, în
parte şi-n
cuvinte,
Plătind
o parte-n operă – sfînt rostul –
Nu-mi reproşez
că-i prea puţin
la plată,
Dar
ce pot da, dau opera mea toată.
4
Pricepeţi deci, că printre
drepţi eroi,
Pe care-i amintesc, fără pereche,
E Ruggier al
Vostru, pentru Voi
Şi-ai Voştri Buni iluştri,
stirpe veche:
Valoarea ‘naltă, faptele mari, roi,
Vă sună din
trecut brav în
ureche –
Şi-nalte
gînduri coborîţi un pic
Spre-a’
mele versuri
ce urmez să zic:
5
Orlando, de mult timp îndrăgostit
De bruna Angelica
cea frumoasă,
În Ind’,
Medan, Tartaria sosit,
Nenumărate daruri ei îi lasă;
Şi în Panant cu
dînsa-i
revenit,
Sub
Munţii Pirinei – c-o numeroasă
Oştire face Carol-Rex campanii
Cu-oşteni aduşi
din Franţa, din
Germanii.
6
Pe cei doi Regi a se căi să-i
facă –
Marsil
şi Agramante – unul nadă
Spre a conduce-n Africa, chiar dacă
Nu are drept să
poarte scut şi
spadă;
Cel’lalt, în gînd
cu Spania buimacă,
În Franţa vrînd regat frumos în
pradă -
Astfel,
Orlando fu la ţanc ajuns,
Dar se căi îndată şi-ar fi plîns.
7
Că-i fu vrăjită
dama mai apoi:
Şi judecata omului se-nşeală –
El apărînd-o
într-un lung
război,
Apus
şi Răsărit, pe plaja goală.
Acu,-ntre prieteni, e-un război de soi,
Făr’
a se scoate spada la iveală -
Vrînd Împăratul înţelept
să-nmoaie
Un
grav incendiu,-l face vîlvătaie.
(va urma)
Traducere şi
reversificare:
Savin BADEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu