ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1 - p.1

ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1

Urmare la:

ORLANDO NEBUNUL - PREFAŢĂ

Jorge Luis BORGES - ARIOSTO ŞI ARABII

Rezumat (după versiunea franceză). 

Angelica, care fugise din cortul Ducelui de Bavaria, l-a întîlnit pe Rinaldo,

 căutîndu-şi calul. Ea a fugit din toate puterile de-acest amant pe care-l urăşte şi-l

găseşte pe  malul rîului pe păgînul Ferrau. Rinaldo, pentru a şti cui va aparţine Angelica,

vine să se bată cu Sarazinul; dar cei doi rivali au observat dispariţia fetei şi au încetat lupta. –

În timp ce Ferrau încearcă să-şi ridice coiful căzut în rîu, Angelica îl întîlneşte

întîmplător pe Sacripante, care, cu această ocazie, vrea să profite de calul lui Rinaldo. Acest

fapt se întîmplă cu pericol. 

REZUMATUL - după Nicola ZINGARELLI - versiunea HOEPLI, 1959.

Se face pentru primele 8 strofe, apoi din 10 în 10 strofe - pe o pagină tipărită încap maxim 10 strofe, iar paginaţia corespunde ediţiei amintite.

P.1, strofele 1-8

Se cîntă iubiri, fapte de arme, oameni – persoane care au luat parte la războiul lui AGRAMANTE împotriva lui CAROL cel MARE şi la care ia parte şi ORLANDO, devenit nebun furios din dragoste. Se dedică opera lui IPPOLITO DI ERCOLE I; unul dintre acei mulţi eroi, vrednici strămoşi ai ESTENSI-lor (familia d’ESTE), celebrul RUGGIERO. – ORLANDO nu-i ajută Regelui său, ci o urmează pe ANGELICA, dornică să-l regăsească pe RINALDO, şi s-a întîmplat în Provenţa, pe vremea cînd se pregătea o bătălie; ea se sustrage rivalilor şi este dată de Rege în păstrarea şi paza bătrînului Duce NAMO.

0

Urmîndu-şi roibul de luptă, Rinaldo vede

Pe-Angelica şi codălbiţa prigonită pricepe;

Sfidînd pe Ferrau nu îi îngăduie

Cît iubirea între ei pumnul aprinde:

În acest timp, Sacripante pe ea o crede,

Cel care alesul îndemn i l-a luat,

Dar îi împiedică un bun atît de rîvnit,

Bradamante… ca ştafetă Rinaldo şi-o face.

 1

Femei, cavaleri, braţe, dragostea,

Politeţea, întreprinderea indrăzneaţă le cînt,

Cele ce-au fost în momentul în care maurii au trecut

Marea din Africa şi în Franţa multe stricăciuni s-au făcut,

În urma furiei tinereşti şi a urii

Lui Agramante, regele lor, care s-a lăudat

Să razbune moartea lui Troian

Asupra regelui Carol, Împărat Roman.

2

Voi povesti, în parte, la fel, despre Orlando (Roland),

Cum nu s-a povestit niciodată, nici în proză, nici în versuri,

Despre dragostea ce l-a făcut furios şi nebun,

De altfel un om înţelept, aşa cum a fost mult în stimă.

Vă voi mai spune despre-acel ce m-a făcut –

Cu puţina îngeniozitate pe care o am,

Dar care mi-e destulă şi la scris – să vă acord

Şi să pot temina tot ce v-am promis.

3

Poate tu, te rog, rasă generoasă a lui Hercule,

Ornament şi splendoarea epocii noastre,

Îppolito, să accepţi ceea ce este

Şi ceea ce poate da umilul tău slujitor.

Ce-ţi datorez, pot da, în parte, în cuvinte,

În parte, în scris, în muncă şi cerneală.

Tu nu poţi să-mi impuţi nimic, nimic,

Pentru că, ceea ce pot da, vă dau totul.

4

Veţi auzi despre cei mai demni eroi

Pe care îi voi numi, cu laudă, cu prisosinţă:

Îl amintesc pe Ruggiero, al Vostru

Şi-al strămoşilor Voştri iluştri viţă veche.

De mare valoare şi clar în gesturi,

Vă voi asculta, cu toată urchea,

Înalte gînduri dacă veţi coborî un pic,

La ale mele versuri, pe care le aveţi aici.

5

Orlando, mult timp înamorat

De prea-frumoasa Angelica – cu ea

În India, în Media, în Tartaria umblat –

Dăruită cu infinite şi nemuritoare daruri –

S-a întors cu ea în Ponente,

Unde, sub munţii înalţi Pirinei,

Cu oameni din Franţa şi Germania,

Regele Carol era în campanie.

6

Să se pocăiască regii Marsilio şi Agramante,

Să se bată încă cu un curaj nebun şi onoare,

Au condus mulţimi, o, unul în Africa,

Cu oameni în stare să poarte spada şi lancea

Şi altul, care a împins Spania înainte

La distrugerea frumosului regat al Franţei.

Astfel veni Orlando cu gînd viteaz,

Dar ajunse să se căiască, pentru ea, acolo.

7

Că n-a mai fost apoi soţia lui! –

Aici judecata omului greşeşte ades! –

Cu experienţe, de la Apus la Răsărit,

A început un război atît de lung.

Eliminaţi fiind toţi prietenii lui,

Neputînd scoate spada în ţara lui! –

Înţeleptul Împărat, vrînd să stingă

Un imens incendiu, mai rău lţa aprins.

8

Cu cîteva zile înainte, s-a aprins cearta

Dintre Contele Orlando şi vărul său Rinaldo,

Ambii avînd pentru rara frumuseţe

În suflet dorinţi amoroase aprinse.

Carol, care îi avea pe amîndoi dragi,

Ca să ajute unui echilibru mai ferm,

Pe fata aceasta, cauza conflictului,

Îndepărtînd-o, a dat-o pe mîna Ducelui Bavariei.       

Ludovico ARIOSTO    ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1    

Rezumat  0

Căutîndu-şi roibul dus, Rinaldo vede

Pe Angelica, dalba codălbiţă;

Iar ea pricepe, pe Ferrau repede

Pe cît iubirea pumnul nu-i aţîţă:

Şi-n timp ce Sacripante tot mai crede

Să prindă – îndemnat - aşa domniţă,

La bun rîvnit l-împiedecă, tenace,

Ea, Bradamante – Rino sol şi-o face.

1

Cînt dame, arme, cavaleri, iubiri - 

Cînt curtoazia, acţiunea pură,

Cînd trec Maurii Marea cu oştiri

Din Africa şi-i Franţa iad, tortură;

Cu Regele-Agramante-n pustiiri,

Din tinerească patimă şi ură,

Vrînd să răzbune moartea lui Traian,

Contra lui Carol, Împărat Roman.

2

Vă zic de-Orlando şi momentu-i bun,

În proză e nescris, nici pus în rimă,

Şi pătimaş de-amor, ajuns nebun,

Din înţelept şi primul om în stimă;

La fel şi despre toate cîte spun,

Cu puţin spirit ce de mult m-animă,

Dar care-i îndestul şi-mi e la scris,

S-ajung să termin cîte am promis.

3

Şi-l rog pe-al lui Hercule neam cu minte,

Splendoare şi-ornament în veacul nostru,

Pe Ippolit, s-accepte, drept părinte,  

Ce-i poate da umilul serv al Vostru:

Vă datorez, în parte şi-n cuvinte,

Plătind o parte-n operă – sfînt rostul –

Nu-mi reproşez că-i prea puţin la plată,

Dar ce pot da, dau opera mea toată.

4

Pricepeţi deci, că printre drepţi eroi,

Pe care-i amintesc, fără pereche,

E Ruggier al Vostru, pentru Voi

Şi-ai Voştri Buni iluştri, stirpe veche:

Valoarea ‘naltă, faptele mari, roi,

Vă sună din trecut brav în ureche –

Şi-nalte gînduri coborîţi un pic

Spre-a’ mele versuri ce urmez să zic:

5

Orlando, de mult timp îndrăgostit

De bruna Angelica cea frumoasă,

În Ind’, Medan, Tartaria sosit,

Nenumărate daruri ei îi lasă;

Şi în Panant cu dînsa-i revenit,

Sub Munţii Pirinei – c-o numeroasă

Oştire face Carol-Rex campanii

Cu-oşteni aduşi din Franţa, din Germanii.

6

Pe cei doi Regi a se căi să-i facă –

Marsil şi Agramante – unul nadă

Spre a conduce-n Africa, chiar dacă

Nu are drept să poarte scut şi spadă;

Cel’lalt, în gînd cu Spania buimacă,

În Franţa vrînd regat frumos în pradă -

Astfel, Orlando fu la ţanc ajuns,

Dar se căi îndată şi-ar fi plîns.

7

Că-i fu vrăjită dama mai apoi:

Şi judecata omului se-nşeală –

El apărînd-o într-un lung război,

Apus şi Răsărit, pe plaja goală.

Acu,-ntre prieteni, e-un război de soi,

Făr’ a se scoate spada la iveală -

Vrînd Împăratul înţelept să-nmoaie

Un grav incendiu,-l face vîlvătaie.

(va urma)  

Traducere şi reversificare:

Savin BADEA

  Vezi continuarea la:

ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1 - p.2