Rezumat
Căutîndu-şi roibul dus, Rinaldo vede
Pe Angelica, dalba codălbiţă;
Iar ea pricepe, pe Ferrau repede
Pe cît iubirea pumnul nu-i aţîţă:
Şi-n timp ce Sacripante tot mai crede
Să prindă – îndemnat - aşa domniţă,
La bun rîvnit l-împiedecă, tenace,
Ea, Bradamante – Rino sol şi-o face.
1
Cînt dame, arme, cavaleri, iubiri -
Cînt curtoazia, acţiunea pură,
Cînd trec Maurii Marea cu oştiri
Din Africa şi-i Franţa iad, tortură;
Cu Regele-Agramante-n pustiiri,
Din tinerească patimă şi ură,
Vrînd să răzbune moartea lui Traian,
Contra lui Carol, Împărat Roman.
2
Vă zic de-Orlando şi momentu-i bun,
În proză e nescris, nici pus în rimă,
Şi pătimaş de-amor, ajuns nebun,
Din înţelept şi primul om în stimă;
La fel şi despre toate cîte spun,
Cu puţin spirit ce de mult m-animă,
Dar care-i îndestul şi-mi e la scris,
S-ajung să termin cîte am promis.
3
Şi-l rog pe-al lui Hercule neam cu minte,
Splendoare şi-ornament în veacul nostru,
Pe Ippolit, s-accepte, drept părinte,
Ce-i poate da umilul serv al Vostru:
Ce-i poate da umilul serv al Vostru:
Vă datorez, în parte şi-n cuvinte,
Plătind o parte-n operă – sfînt rostul –
Nu-mi reproşez că-i prea puţin la plată,
Dar ce pot da, dau opera mea toată.
4
Pricepeţi deci, că printre drepţi eroi,
Pe care-i amintesc, fără pereche,
E Ruggier al Vostru, pentru Voi
Şi-ai Voştri Buni iluştri, stirpe veche:
Valoarea ‘naltă, faptele mari, roi,
Vă sună din trecut brav în ureche –
Şi-nalte gînduri coborîţi un pic
Spre-a’ mele versuri ce urmez să zic:
5
Orlando, de mult timp îndrăgostit
De bruna Angelica cea frumoasă,
În Ind’, Medan, Tartaria sosit,
Nenumărate daruri ei îi lasă;
Şi în Panant cu dînsa-i revenit,
Sub Munţii Pirinei – c-o numeroasă
Oştire face Carol-Rex campanii
Cu-oşteni aduşi din Franţa, din Germanii.
6
Pe cei doi Regi a se căi să-i facă –
Marsil şi Agramante – unul nadă
Spre a conduce-n Africa, chiar dacă
Nu are drept să poarte scut şi spadă;
Cel’lalt, în gînd cu Spania buimacă,
În Franţa vrînd regat frumos în pradă -
Astfel, Orlando fu la ţanc ajuns,
Dar se căi îndată şi-ar fi plîns.
7
Că-i fu vrăjită dama mai apoi:
Şi judecata omului se-nşeală –
El apărînd-o într-un lung război,
Apus şi Răsărit, pe plaja goală.
Acu,-ntre prieteni, e-un război de soi,
Făr’ a se scoate spada la iveală -
Vrînd Împăratul înţelept să-nmoaie
Un grav incendiu,-l face vîlvătaie.
(va urma)
Vezi şi:
Traducere şi reversificare:
Savin BADEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu