P3, strofele 19-28
Rinaldo îl convinge pe Ferrau să amîne duelul, pînă cînd vor avea o altă întîlnire;
şi se aruncă în şa pe acelaşi cal de luptă; amical, cei doi o urmăresc. Cei doi rivali se despart la o răspîntie, dar Ferrau se reîntoarce pe malul rîului, unde a mai fost prima dată şi se pune din nou să scotocească pînă în fundul apei; îi apare cu coiful în mînă umbra lui ARGALIA, care-i spune, cu reproşuri, că i l-a promis, îl azvîrle în rîu şi nu-l înapoiază cui îi aparţine; este necesar să cîştige altul, ori de la RINALDO, ori de la ORLANDO, unul avîndu-l de la MAMBRINO, celălalt de la ALMONTE.
19
Zise Păgînului: „ – Veţi crede despre mine numai răul
Şi văd că vreţi să mă răniţi, să mă dezonoraţi.
Dacă aceasta se datorează razelor de lumină
Al cărui soare-aprins îl port în piept,
Ce întîrziere, aici, voi să cîştig?
Chiar de-aş fi mort sau, poate, capturat,
Nici pentru tine frumoasa doamnă n-ar mai fi,
Că, în timp ce noi ne tăiem, ea dispare şi fuge.
20
Atît timp cît, vezi bine, dacă şi tu o iubeşti,
Dacă vrei la tine să treacă strada,
Mai întîi păstreaz-o, chiar aresteaz-o,
Mai înainte de-a merge mai departe!
Cînd o s-o avem în puterea noastră,
Atunci vom încerca, cu spada, a cui să fie:
Nu ştiu, aşa, după o osteneală atît de lungă,
Dacă vom avea succes sau numai pagubă.”
21
Propunerea nu-i displăcu Păgînului.
Şi astfel confruntarea fu amînată.
Între ei un armistiţiu s-a născut subit.
Ura şi mînia sunt deja uitate.
Deci Păgînul se îndepărtă de apa proaspătă
Şi-n stînga de picior viteaz, al fiului lui Amon,
Cu rugăminţi ne invită în spatele lui,
Pe urmele Angelicăi, în galop.
22
O, ce mare bunătate aveau cavalerii cei vechi!
Erau rivali şi de credinţe diferite,
Dar au simţit acelaşi amar că-i arde,
Pentru aceiaşi persoană o durere la fel…
Pur şi simplu, prin păduri întunecate şi cărări în pantă,
Împreună, fără suspiciune, merg mai departe.
Patru pinteni îşi îndeamnă armăsarii,
Pînă ce dau de o răspîntie bifurcată.
23
Şi din moment ce nu ştiau dacă o cărare
Sau alta duce la fată sau nu
(Pentru că nici-o diferenţă
Şi nici-o urmă nu dădeau indicii noi)
Să meargă ei la întîmplare, la un noroc,
Rinaldo pe-o cale şi Sarazinul pe alta.
Prin pădure să avanseze Ferrau,
Dar, la sfîrşit, să se întoarcă de unde au venit.
24
Îl găsim deci, de-a-lungul rîului,
Să-şi cate coiful cel căzut în unde.
Însă femeia n-a fost găsită – sperăm
Măcar să găsim coiful ascuns în rîu.
În această parte unde a căzut
Coboară malul excesiv de umed:
Dacă-i adînc înfipt în nisip,
Va fi greu de scos şi mult de muncit.
25
Cu o ramură mare care împodobea un copac,
Din care şi-a făcut o scobitoare lungă,
A cercetat rîul, scobindu-l în mîl,
Nelăsînd nici-un loc fără să-l bată ori să-l scurme.
În timp ce, cu cea mai mare furie din lume,
Întîrzierea se tot prelungea, fără nimic bun,
Vede la jumătatea rîului un cavaler,
Ridicat pînă la piept, cu aspect triumfător.
26
Era, exceptînd capul, complet încins în armură,
Dar ţinea un coif în mîna dreaptă –
Tocmai coiful acela, căutat
De Ferrau mult timp şi-n zadar.
Îar Ferrau a vorbit furios
Şi-a zis: „ – Bă, hoţ de baltă, la naiba!,
Lasă-mi coiful, pe care-l ţii apăsat!
Nu ştii că-l caut de-aşa amar de timp?
27
Aminteşte-ţi, Păgîne, atunci cînd l-ai ucis
Pe-al Angelicăi frate (şi-acela-s eu!),
Ţi-am promis, pe dreptatea armelor mele,
Să te-arunc, cu coif cu tot, în rîu.
Şi, dacă eşti norocos (ceea ce nu se face,
După cum vrei tu), fă pe placul dorinţei mele,
Şi nu te deranjez - iar dacă te deranjează zeii,
Vei eşua fiindcă eşti necredincios.
28
Dar dacă doreşti un coif şi mai grozav,
Caută la altul, mai abil şi cu mai multă onoare.
Unul la fel poartă Palatinul Orlando,
Poate chiar mai bun – la fel – Rinaldo:
Unul l-avea Almonte şi altul Mambrino.
Cumpără unul din două, la valoarea ta.
Pe-acesta mi-ai promis deja că mi-l dai –
Fă bine şi lasă-l, într-adevăr!”
Savin BADEA (traducere liberă)
Vezi continuarea la: 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu