P7, strofele 59-68
Un zgomot mare ajunse fără veste, al unui cavaler, care îl tulbură pe Sacripante şi care,. mîniat, ia arma pentru a-l pedepsi; cînd acolo, o persoană frumoasă, pură şi nevinovată, simplu şi-n alb îmbrăcată, cu un panaş alb, triunghiular la coif; aceasta primeşte provocarea, în aşa fel încît, izbind cu lancea îi găureşte scutul şi platoşa cavalerului; dar şi caii se luptă căzînd – acela al necunoscutului se ridică, celălalt rămase mort peste Sacripante.
Adversarul făcu în aşa fel, încît îndepărtă calul mort, pînă cînd Sacripante ieşi de sub el. Sarazinul, ameţit de lovitură şi plin de ruşine pentru ticăloasa sa purtare, primi ajutorul şi susţinerea Angelicăi. Invingătorul plecă în pădure. În fine, soseşte un mesager (sol, curier) în căutarea necunoscutului în alb.
59
Deci!, a spus el, şi în timp ce îşi pregăteşte
Dulcele asalt, un zgomot puternic iată că sună
Cu gălăgie-n pădure, prin apropiere, la urechea sa -
Aşa că trebui să abandoneze afacerea:
Îşi luă coiful (pentru că aşa este un obicei vechi -
Dulcele asalt, un zgomot puternic iată că sună
Cu gălăgie-n pădure, prin apropiere, la urechea sa -
Aşa că trebui să abandoneze afacerea:
Îşi luă coiful (pentru că aşa este un obicei vechi -
Cavalerul trebuie să fie mereu înarmat)
Merge, îşi ia calul de frîu,
Saltă în şa şi-şi ia suliţa.
60
Iată că vine un cavaler prin pădure
Cu chip de om puternic, mîndru şi îndrăzneţ –
Albă ca Zăpada îi este haina
Şi panaşul coifului său tot alb este.
Regele Sacripante, neputînd suferi
Să-i încurce careva calea, vreun intrus,
Care să-i întrerupă şi marea plăcere –
Cum îl văzu îşi arătă furia şi dispreţul.
61
Cînd noul venit fu aproape, îl sfidă la luptă,
Aşezat, bine înfipt în şa, cu panaşul în vînt.
Ce admiră la el că nu stătu pe gînduri
Nici-un bob zăbavă, nici nu făcu comparaţie.
Demară scurt, mînat de mîndrie,
Dădu pinteni calului, cumpănind rapid lancea.
Sacripante se întoarse ca furtuna
Şi se pregăti pentru luptă, să lovească la cap.
62
Nici leii şi taurii-n salturi nu pot,
Să ţină piept unui talmeş-balmeş aşa de crud,
Ca cei doi războinici porniţi în atac,
Care parează şi se lovesc în scuturi.
Lupta lor a zguduit, de sus în jos,
Valuri de ierburi de pe dealuri goale.
Erau bucurosi că armura-i bună şi perfectă,
Să le apere şi să le salveze pieptul şi sînii.
63
La rîndul lor, caii nu se grăbesc greşit,
Ba se feresc, mai de grabă decît berbecii:
Calul războinicului păgîn căzu ucis pe loc,
Cel ce scăpase cu viaţă de multe ori.
Calul străinului a căzut în iarbă, dar a înviat
Mai întîi pe partea unde primea pinteni.
Calul regelui sarazin a rămas întins, mo0rt,
Apăsînd cu toată greutatea sa pe stăpîn.
64
Campionul necunoscut a rămas în picioare,
Văzînd calul celuilalt căzut la pămînt.
Socotind că o mare parte din război s-a făcut,
Nu mai catadicsi să reia lupta fără rost.
Şi văzînd că-n pădure îi este drumul drept şi deschis,
Cu mare viteză merse mai departe.
Şi înainte ca păgînul să iasă de sub cal,
La o milă sau mai puţin era deja departe.
65
Ca şi ţăranul prost privind uimit
Cum i-a trecut fulgerul pe la nas
Şi se uită cum focul se extinde pe mirişte –
De sub calul său mort s-a scos încet-încet.
Se vedea ca fără coroană şi fără onoare,
Ca şi pinul fără frunze, văzut de la distanţă:
Păgînul s-a ridicat cu faţa tulburată –
Angelica era prezentă la aspra-i aventură.
66
Oftează şi geme, dar încă n-a luat foc,
Nu-i pasă de braţele şi picioare - acestea-s rupte şi sparte,
Dar numai de simpla ruşine. Nici înainte, nici după, în toată viaţa sa,
El n-a avut obrazul atît de roşu:
Dar şi mai mult, martora căderii sale e Doamna sa
Care a trebuit să-l ridice de sub greutatea calului mort.
Ea a rămas mută, cred eu, numai pînă cînd
Î-au mai revenit graiul şi meliţa.
67
„Hei!... Ah! (zise ea) Domnule, nu vă faceţi griji!
Înfrîngerea nu-i din vina Dumneavoastră,
Ci a calului – fiind lipsit de odihnă şi hrană,
Nu i-a convenit noul turnir periculos.
Nici unui războinic gloria nu-i creşte,
Dacă de spectacole a fost învins:
Deci, rezultă că, în măsura în care ştiu, îl stimez
Pe acela care primul renunţă la luptă.
68
În timp ce-l aşează bine pe Sarazin,
Iată că soseşte un sol c-un corn şi-o taşcă,
Pe un armăsar în galop,
Un mesager întristat şi obosit.
Cînd a fost mai aproape de Sacripante,
Îl întrebă dacă n-a văzut un scut alb
Şi un panaş alb la coif, adică dacă
A văzut un astfel de războinic trecînd prin pădure.
Savin BADEA (traducere liberă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu